miercuri, 25 aprilie 2012
Ce este societatea civila
Pentru ca societatea civila este adesea invocata in aceasta perioada de toti cei care cred ca au ceva de spus despre Romania si destinul ei, de cei care se erijeaza ca fiind reprezentanti ai maselor, mi-am propus sa fac o scurta radiografie a acesteia.
“Noţiunea de Societate Civila descrie forme asociative de tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei instituţii fundamentale ale statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizatiile neguvenamentale – asociatii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai societaţii civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă institutiile statului de drept pentru a le influenţa, in sensul apărării drepturilor si intereselor grupurilor de cetăteni pe care îi reprezintă.”
Societatea civilă nu suntem noi toţi în înţelesul larg al cuvântului „civil”. Ea reprezinta forme organizate care apara interesele unor grupuri de cetateni.
Societatea civila este reprezentata de organizatii nonguvernamentale (ONG-uri), organizatii comunitare, asociatii profesionale, organizatii politice, cluburi civice, sindicate, organizatii filantropice, cluburi sociale si sportive, institutii culturale, organizatii religioase, miscări ecologiste, media etc
Societatea civila se bazeaza pe voluntariat, pe implicare, pe oameni, pe expertiza si credinta acestora ca activitatea lor e in folosul comunitatii si al democratiei.
Rolul Societatii civile este sa fie capabila sa ia atitudine într-un spectru larg de probleme, cum ar fi aspecte legate de guvernarea unei tari, de relatii internationale cu alte tari, dar şi aspecte legate de dezvoltarea economica sau de protejarea mediului inconjurator.
Pentru a-şi desfasura eficient activitatea,Societatea Civila trebuie sa inteleaga problemele carora doreşte sa le gaseasca o rezolvare conforma cu interesele majoritatii populatiei. Ca urmare,Societatea Civila trebuie sa fie constituita dintr-un număr cît mai mare de organizatii "specializate" în cît mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societatii umane. Aceste organizatii "specializate" trebuie sa fie la curent cu politicile existente şi cele preconizate pentru domeniile lor de activitate în aşa fel încît sa supravegheze continuu modul în care politicienii sau afaceristii respecta interesele majoritatii populatiei în domeniile respective.
Rolul ei este de a monitoriza activitatea instituţiilor statului şi modul de soluţionare a revendicărilor, de a pune o presiune constantă asupra factorilor de decizie. Acestea trebuie să colaboreze cu structurile implicate în administrarea societăţii, pentru a găsi soluţiile potrivite şi a ameliora continuu calitatea vietii.
Societatea civila romaneasca se confrunta cu lipsa culturii voluntariatului, o slaba organizare si insuficienta dezvoltarare, lipsa resurselor umane si materiale.
Societatea civila nu suntem noi toti dar am putea fi daca ne-am implica in viata comunitatii , daca am participa activ la luarea deciziilor care ne privesc, daca am intelege rolul si rostul societatii civile.
Intr-un final vom invata sa ne pese, pana atunci insa vom plati pretul indiferentei noastre ale comoditatii si ale egoismului nostru.
Florin Velciov
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
