Agora (2009)

   Dramă istorică.

      Acţiunea filmului se desfăşoară în secolul IV, în Egiptul  Imperiului Roman aflat în decădere.

    “ Hypatia- astrolog, filozof  şi o femeie remarcabilă, le împartaşeşte  discipolilor ei, cunostintele sacre ale Egiptului antic.  Crestinii darâma statuile idolilor pagâni si templele închinate acestora, fac cunoscute tuturor invataturile biblice si incearca sa implementeze prin violenta religia crestina. Luptandu-se cu disperare sa salveze vechile valori ale lumii egiptene si mai cu seama comoara de invatatura continuta de celebra biblioteca din Alexandria, Hypatia este ajutata de catre credinciosul ei sclav Davus, care este prins in capcana intre iubirea fata de frumoasa lui stapana si oportunitatea de a-si redobandi libertatea prin intermediul crestinismului, precum si de catre fostii ei discipoli Synesius si Orestes, primul devenit episcop, iar cel de-al doilea prefect al orasului. Chiar atunci cand este pe punctul de a-si demonstra teoria potrivit careia Pamantul se invarte in jurul Soarelui urmand o traiectorie elipsoidala, Hypatia cade victima razbunarii nemiloase a crestinilor, care nu o iarta pentru refuzul ei categoric de a se converti”  sursa internet

   Pentru mine, filmul relevă căutările omului simplu sau educat în călătoria lui trecătoare pe pamânt. Hypatia are  înclinaţii spre ştiinţă şi cunoaştere, are întrebări şi caută răspunsuri.   

   Mai târziu, discipolii ei, au aspiraţii şi viziuni diferite asupra vieţii, a realităţii vremii, a viitorului şi a misiunii noastre pe pamânt. Ei se ancoreaza mai bine în realitate,  încearcă să se adapteze la trendul existent şi acceptă expansiunea creştinismului. Creştinismul în plină ascensiune este şi el subiect al filmului. Din pacate filmul nu ne prezintă faţa frumoasă a religiei ci  ascensiunea, evoluţia religiei în viaţa publică, mijloacele de convingere, manipularea maselor, cruzimea, fanatismul.

   Unii oameni se adaptează vremurilor în care trăiesc, alţii rămân consecvenţi cu principiile lor de viaţă, sunt gata să se sacrifice pentru  idealurile lor  şi nu fac compromisuri. Cei mai mulţi însă, din  dorinţa  de a supravieţui, firi slabe, fără personalitate şi infuenţabile, urmează valul şi sunt purtaţi de mulţime. 

Dezamăgitor este că aceştia supravieţuiesc şi deseori câştigă.

   Oameni diferiţi- destine diferite şi uneori tragice.

   În film lipseşte raţiunea, toleranţa  şi întelegerea, dar mai rău este că  lipsa acestora o regăsim şi în zilele noastre, semn că evoluţia are limitele ei.

   Filmul exprimă însă, mai mult decât descrierile de mai sus, scenariul şi regia filmului se împletesc într-un film  care le oferă spectatorilor posibilitatea să-şi exersese imaginaţia, să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri.

După vizionare, recomand puţină meditaţie şi vă astept comentariile.

Florin Velciov

Actor sau spectator ?

   

Pare uşor să observi oamenii, să fii  spectatorul fiecărui rol jucat de ei în fiecare clipă şi pretutindeni.
Scena e asigurată, decorurile sunt variate, actorii nu mai trec pe la cabine, nu mai fac repetiţii ci joacă în realitatea inconjurătoare.  Fiecare om are rolul, scena şi decorul lui. Aplauzele sunt sporadice şi doar pentru roluri excepţionale.
Spectacolele sunt pretutindeni,  sălile  goale, scaunele comode aşa că pare simplu să fi un simplu spectator. Deşi simplu, oamenii preocupaţi de rolul lor minor şi trecător  uită să fie spectatori, admiratori. Pentru că nepăsarea e la rang de lege,   în curând spectatorul va lipsi cu desăvârşire.
Azi , spectatorul devine actor şi preocupat de rolul şi spectacolul sau, devine imun şi nepăsător la cei de lângă el.
Realitatea însă îmi provoacă tristeţe, aşa că  iată nişte frânturi din  imaginaţie – cu scene, decoruri, actori şi spectatori :
________
Oameni fericiţi care se trezesc în fiecare dimineaţă cu zâmbetul pe buze, nerăbdatori să-şi joace rolul lor activ şi plin de succes. Fără drame şi fără lacrimi. Aplauzele sincere şi o vorbă bună  menţin spiritul viu şi dau puterea de a merge mai departe .
Dragostea de viaţă izvorăşte şi se revarsă pretutindeni. Viaţa ne înalţă şi ne innobilează. Moartea  face parte din scenariu şi nu este privită ca un sfârşit  ci ca un nou început, o întoarcere la origini, o integrare în absolut. Fiecare clipă este trăită la intensitate maximă, exploatată şi valorificată. Noi toţi şi toate lucrurile evoluează, se perfecţionează  şi ne desăvârşim.  Simţim  împlinire, mulţumire, linişte sufletească şi împăcarea cu sine.
Rolurile nu sunt individuale, nu sunt monologuri ci spectacole grandioase. Jucăm împreună aceeţi piesă încercând să ne armonizăm cu universul care se scaldă-n lacrimi de fericire. Ne iubim familia, ne iubim prietenii, iubim oamenii. Ei toţi  joacă în spectacolul nostru, noi jucăm în spectacolul lor. Rolurile interacţionează, scenariul e unic şi  rezonează cu infinitul.
_____________
Puţin optimism şi puţină imaginaţie  ne ajută să mergem mai departe, să avem încredere în noi inşine şi să improvizăm rolul pe care îl avem pentru a-l face mai plăcut şi uşor de jucat.
Nu sunt actor, nu sunt spectator ,   sunt  actor -spectator preocupat  să-mi învăţ rolul şi replicile.  Sunt spectatorul celor care au dat multe reprezentaţii, au primit multe aplauze şi s-au desăvârşit cu fiecare act cu fiecare scenă, cu fiecare replică, cu aplauze şi flori.     Sunt spectatorul celor debutanţi, stingheri şi entuziaşti. Ei sunt actorii de mâine, ei vor schimba decorurile, vor  lumina scena şi vor primii toate aplauzele.
Vrea cineva să joace în spectacolul meu ? Rolurile sunt nelimitate, neimpuse şi  neregizate.
Zâmbiţi, aplauzele  vor fi mai intense şi vor răsuna  în sufletul vostru, spiritul va zâmbii şi el .
Florin Velciov

Ridicarea ştachetei sau acceptarea destinului

   Fiecare dintre noi avem  posibilităţi şi limite. Limitele sunt  impuse de legile fizicii şi ale universului, de societate sau ni le impunem noi din dorinţa de a avea repere în dezvoltarea noastră personală.

   Adesea ne atingem limitele şi  ne depăşim pe noi înşine din dorinţa  şi ambiţia de a progresa de a merge mai departe. Ţintim mai sus şi ne dorim mai mult. Acesta e mersul firesc al dezvoltării personale şi al evoluţiei umane.

   Complacerea, deplângerea, lamentarea   şi automulţumirea  ucide progresul. Ambiţiile sunt adesea pozitive şi  însufleăesc trairile. Speranţa şi dorinţa de mai bine ne face viaţa mai frumoasă, competiţia duce la progres.

Cei care nu-şi doresc mai mult de la sine sau cred că nu pot  realiza mai mult, îmbraţişează destinul.

Dar nu  destinul acela pe care ni-l construim noi in fiecare zi cu fiecare traire, cu fiecare  dorinţă cu fiecare suspin  ci acel destin  implacabil, acceptat, imposibil de controlat care devine un mod de existenţă.  Acest destin  nu e viaţă –  e   lamentare e  abandonare de sine.  Şi astfel,  în loc să doborăm bariere, să ridicăm  ştachete şi să cultivăm dorinţa de mai bine, noi ne lamentăm şi ne acceptăm destinul.

Iată cateva cuvinte despre destin:

   Destinul este acea parte din timp în care istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.   Mircea Eliade

   Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari.    Nicolae Ttulescu

   Destin. Justificarea tiranului pentru crime şi scuza prostului pentru eşecuri.   Abrose Bierce

   Se impune să ă fim mai energici, să gandim  pozitiv , să fim inflacăraţi  şi entuziasmaţi în realizarea obiectivelor noastre, să  ridicăm ştacheta mai sus şi mai sus.

Suntem contemporani cu prezentul şi avem obligaţii faţă de viitor.

   Destinul, viitorul ni-l facem noi, orice acţiune sau inacţiune se contabilizează şi atârnă greu în orice balanţă, în orice bilanţ, în orice analiză.

   Fiecare dintre noi trebuie să participe activ la evoluţia societăţii.

   Deşi uneori avem impresia ca suntem insignifianţi şi realizăm care sunt limitele micimii umane,  nu trebuie să renunţăm.   

Rolul trebuie jucat.

Florin Velciov

November rain – în septembrie la Bucureşti

Astronomic noiembrie e totuşi departe.
Septembrie – Bucuresti -Romexpo -10.000 spectatori, Guns’N Roses a cântat pentru prima dată în România.
Albume vândute – peste 100 milioane
Trupa este cunoscută pentru piese precum:
Sweet Child O’Mine
Knocking On Heaven’s Door
Don’t Cry
Since I Don’t Have You
November Rain
De-a lungul timpului componenţa trupei a suferit modificări. Componenţa actuală este formată din: vocalistul Axl Rose, chitariştii Ron “Bumblefoot” Thal şi DJ Ashba, chitaristul Richard Fortus, la chitară bass Tommy Stinson, la keyboard Dizzy Reed şi Chris Pitman şi la tobe Frank Ferrer.
Din trupa initiala a ramas doar Axl Rose care a ajuns la Bucuresti la 48 ani intr-un concert de promovare a albumului Chinese Democracy.
Fanii au regretat absenţa chitaristului Slash iar unii spun ca fară el Guns n Roses e mai saraca spiritual. Atmosfera la Bucuresti s-a incalzit în a doua parta a concertului cand au cântat melodiile lor consacrate.
Facem ce facem şi tot la trecut ne întoarcem, parca ne impresionaeaza mai mult….
Fie că vorbim de trecut, prezent sau viitor “November Rain” e o piesa de referinţă !

Nostalgia trecutului sau fascinaţia viitorului ?

De ce se intorc oamenii mereu spre trecut ? 

   De ce ne amintim mereu cu nostalgie de trecutul nostru, de melodiile ascultate în tinereţe,  de prietenii si colegii din copilarie?
   Adesea, amintirile despre trecut sunt  plăcute şi ni le amintim doar pe cele care ne-au creat bucurii şi satisfacţii.  Astfel că întoarcerea la trecut ne crează  o stare  de bine, de melancolie.
   Vom asculta  întotdeauna cu placere melodia noastra preferată, ne vom amintii cu  duioşie de prietenii din copilarie, de colegii de şcoala, de prima îmbratişare, de primul sărut, de iubire şi toate celelalte  clipe care  le-am pastrat în inimă şi în suflet.
   E adevărat, nu trebuie să ne uitam trecutul dar nici nu trebuie să ne facem un titlu de glorie din el,  nu trebuie să ne întoarcem mereu şi mereu spre trecut.
   Trebuie să avem puterea şi curajul de a privi spre viitor, să acceptam schimbarea, să ne adaptam, să ne  integrăm si sa mergem mai departe.
   Viitorul ne asteaptă, asteaptă sa fie descoperit  iar  noi se pare că stăm cu mâinile încrucişate, contemplând, privind şi sperând că ne va descoperii el pe noi.
     E ciudat să spui, că cineva, undeva,  asteaptă ca noi sa mergem mai departe, să descoperim alte orizonturi şi perspective. Viziunea şi imaginaţia unora  pare nebunie dar trebuie sa fim pregătiţi şi  să acceptăm că viata şi universul nu se rezumă doar la  ceea ce vedem  sau percepem.
     Şi totuşi  nu e totul pierdut, deşi avem impresia că lumea de lânga  noi  nu face  nimic şi preferă mereu să se întoarcă spre trecut  în loc sa pornească cu însufleţire spre viitor,   semeni de-ai noştrii cu alte idealuri şi principii morele deja fac asta. Au trecut peste micile griji cotidiene pentru a se dedica explorării,  ştiiinţei  şi  îşi doresc să  descopere  ceva nou sau să dea un sens existenţei noastre.
     Iar noi, umili şi insignifianţi  preferăm întoarcerea spre trecut, amintirea trecutului. Desigur,  trecutul e cert, ne aduce o oază de linişte şi nu ne mai poate surprinde cu nimic. Prezentul ne împovarează,  ne domină şi ne  ţine  sufletul viu. Grija zilei de mâine ne-a intrat în reflexe  şi o purtăm pretutindeni. Celelalte  griji, bucurii, plăceri şi aspiraţii  sunt  doar nişte frânturi din cotidian.
     Viitorul e incert ne sperie şi ne fascineazâ  deopotrivă.
     Viitorul e legat de incertitudini şi  neprevăzut. Noi evoluăm, ştiinta merge mai departe, ne dorim mult de la viaţă  şi mă întreb, dacă pe măsură ce descoperim alte şi alte perspective  vom fi mai buni sau mai răi,  încântaţi sau dezamăgiţi sau dacă vom descoperii vreodată adevărul absolut.
      Suntem supăraţi, trişti şi  avem tendiinţa de a ne plânge soarta.  Viaţa e grea dar nu rozolvăm nimic stând şi jelind,. Avem nevoie de încredere, optimism şi putere de a merge mai departe.

Viitorul e fascinant, haideţi să-l descoperim împreună !

Oferiţi un zâmbet prezentului vostru.

(Va urma….)

Florin Velciov