Pare uşor să observi oamenii, să fii spectatorul fiecărui rol jucat de ei în fiecare clipă şi pretutindeni.
Scena e asigurată, decorurile sunt variate, actorii nu mai trec pe la cabine, nu mai fac repetiţii ci joacă în realitatea inconjurătoare. Fiecare om are rolul, scena şi decorul lui. Aplauzele sunt sporadice şi doar pentru roluri excepţionale.
Spectacolele sunt pretutindeni, sălile goale, scaunele comode aşa că pare simplu să fi un simplu spectator. Deşi simplu, oamenii preocupaţi de rolul lor minor şi trecător uită să fie spectatori, admiratori. Pentru că nepăsarea e la rang de lege, în curând spectatorul va lipsi cu desăvârşire.
Azi , spectatorul devine actor şi preocupat de rolul şi spectacolul sau, devine imun şi nepăsător la cei de lângă el.
Realitatea însă îmi provoacă tristeţe, aşa că iată nişte frânturi din imaginaţie – cu scene, decoruri, actori şi spectatori :
________
Oameni fericiţi care se trezesc în fiecare dimineaţă cu zâmbetul pe buze, nerăbdatori să-şi joace rolul lor activ şi plin de succes. Fără drame şi fără lacrimi. Aplauzele sincere şi o vorbă bună menţin spiritul viu şi dau puterea de a merge mai departe .
Dragostea de viaţă izvorăşte şi se revarsă pretutindeni. Viaţa ne înalţă şi ne innobilează. Moartea face parte din scenariu şi nu este privită ca un sfârşit ci ca un nou început, o întoarcere la origini, o integrare în absolut. Fiecare clipă este trăită la intensitate maximă, exploatată şi valorificată. Noi toţi şi toate lucrurile evoluează, se perfecţionează şi ne desăvârşim. Simţim împlinire, mulţumire, linişte sufletească şi împăcarea cu sine.
Rolurile nu sunt individuale, nu sunt monologuri ci spectacole grandioase. Jucăm împreună aceeţi piesă încercând să ne armonizăm cu universul care se scaldă-n lacrimi de fericire. Ne iubim familia, ne iubim prietenii, iubim oamenii. Ei toţi joacă în spectacolul nostru, noi jucăm în spectacolul lor. Rolurile interacţionează, scenariul e unic şi rezonează cu infinitul.
_____________
Puţin optimism şi puţină imaginaţie ne ajută să mergem mai departe, să avem încredere în noi inşine şi să improvizăm rolul pe care îl avem pentru a-l face mai plăcut şi uşor de jucat.
Nu sunt actor, nu sunt spectator , sunt actor -spectator preocupat să-mi învăţ rolul şi replicile. Sunt spectatorul celor care au dat multe reprezentaţii, au primit multe aplauze şi s-au desăvârşit cu fiecare act cu fiecare scenă, cu fiecare replică, cu aplauze şi flori. Sunt spectatorul celor debutanţi, stingheri şi entuziaşti. Ei sunt actorii de mâine, ei vor schimba decorurile, vor lumina scena şi vor primii toate aplauzele.
Vrea cineva să joace în spectacolul meu ? Rolurile sunt nelimitate, neimpuse şi neregizate.
Zâmbiţi, aplauzele vor fi mai intense şi vor răsuna în sufletul vostru, spiritul va zâmbii şi el .
Florin Velciov
Scena e asigurată, decorurile sunt variate, actorii nu mai trec pe la cabine, nu mai fac repetiţii ci joacă în realitatea inconjurătoare. Fiecare om are rolul, scena şi decorul lui. Aplauzele sunt sporadice şi doar pentru roluri excepţionale.
Spectacolele sunt pretutindeni, sălile goale, scaunele comode aşa că pare simplu să fi un simplu spectator. Deşi simplu, oamenii preocupaţi de rolul lor minor şi trecător uită să fie spectatori, admiratori. Pentru că nepăsarea e la rang de lege, în curând spectatorul va lipsi cu desăvârşire.
Azi , spectatorul devine actor şi preocupat de rolul şi spectacolul sau, devine imun şi nepăsător la cei de lângă el.
Realitatea însă îmi provoacă tristeţe, aşa că iată nişte frânturi din imaginaţie – cu scene, decoruri, actori şi spectatori :
________
Oameni fericiţi care se trezesc în fiecare dimineaţă cu zâmbetul pe buze, nerăbdatori să-şi joace rolul lor activ şi plin de succes. Fără drame şi fără lacrimi. Aplauzele sincere şi o vorbă bună menţin spiritul viu şi dau puterea de a merge mai departe .
Dragostea de viaţă izvorăşte şi se revarsă pretutindeni. Viaţa ne înalţă şi ne innobilează. Moartea face parte din scenariu şi nu este privită ca un sfârşit ci ca un nou început, o întoarcere la origini, o integrare în absolut. Fiecare clipă este trăită la intensitate maximă, exploatată şi valorificată. Noi toţi şi toate lucrurile evoluează, se perfecţionează şi ne desăvârşim. Simţim împlinire, mulţumire, linişte sufletească şi împăcarea cu sine.
Rolurile nu sunt individuale, nu sunt monologuri ci spectacole grandioase. Jucăm împreună aceeţi piesă încercând să ne armonizăm cu universul care se scaldă-n lacrimi de fericire. Ne iubim familia, ne iubim prietenii, iubim oamenii. Ei toţi joacă în spectacolul nostru, noi jucăm în spectacolul lor. Rolurile interacţionează, scenariul e unic şi rezonează cu infinitul.
_____________
Puţin optimism şi puţină imaginaţie ne ajută să mergem mai departe, să avem încredere în noi inşine şi să improvizăm rolul pe care îl avem pentru a-l face mai plăcut şi uşor de jucat.
Nu sunt actor, nu sunt spectator , sunt actor -spectator preocupat să-mi învăţ rolul şi replicile. Sunt spectatorul celor care au dat multe reprezentaţii, au primit multe aplauze şi s-au desăvârşit cu fiecare act cu fiecare scenă, cu fiecare replică, cu aplauze şi flori. Sunt spectatorul celor debutanţi, stingheri şi entuziaşti. Ei sunt actorii de mâine, ei vor schimba decorurile, vor lumina scena şi vor primii toate aplauzele.
Vrea cineva să joace în spectacolul meu ? Rolurile sunt nelimitate, neimpuse şi neregizate.
Zâmbiţi, aplauzele vor fi mai intense şi vor răsuna în sufletul vostru, spiritul va zâmbii şi el .
Florin Velciov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu